luni, 22 decembrie 2014

USL trăiește încă la Buzău. Cel puțin până luni.

Vot demn de zile demult apuse, vineri, în Consiliul Județean, când cei trei aleși ai vechiului Partid Național ­Li­beral au votat precum foștii lor colegi pesediști
din Uniunea Social Liberală și exact pe dos față de cum au făcut-o consilierii democrat-liberali, cu care reprezentanții PNL sunt, de ceva timp, camarazi în aceeași formațiune politică.
Consiliul Județean pare, așadar, în acest moment, o ­ins­tituție încremenită în proiect, impasibilă la trecerea timpului și la schimbările din ultimele luni. Partidul Social Democrat - chiar și fără Cristinel Bîgiu la cârma instituției și cu consilierul PSD Robert Pițigoi pierdut în ceața din ziua flagrantului de luare de mită asupra președintelui Consiliului Județean - are o majoritate confortabilă, obținută atât prin efectele Ordonanței 55/2014, a traseismului politic, cât și prin capitularea necondiționată a celor trei consilieri din vechiul PNL. Printre aceștia se află se află și vicepreședintele Consiliului Județean Cristinel Romanescu, pe care plecarea lui George Scutaru pe un post din Administrația Prezidențială l-a propulsat pe funcția de co-președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal, fapt care nu-l împiedică să voteze, alături de colegii săi Dorin Bădulescu și Emilian Drăgoi, cot la cot cu foștii aliați social-democrați din defuncta Uniune Social Liberală.
Practic, în acest moment, opoziția în Consiliul Județean este formată din șapte consilieri, cei cinci democrat-li­berali și cei doi aleși ai Partidului Poporului-Dan Diaconescu, care, la ședința de vineri, s-au abținut la toate proiectele de hotărâre care vizau rectificări de buget ori alocări de sume. Dacă în cazul consilierilor democrat-liberali motivele abținerilor sunt evidente, cei doi consilieri ai PP-DD au fost interpelați, la scenă deschisă, de colegii social-democrați, amintindu-li-se că „sunt la putere”. Consilierul Andreea Gîdiuță nu s-a lăsat mai prejos și a replicat că, atât timp cât, pe plan local, social-democrații nu respectă protocolul de colaborare semnat la Centru de PSD și de PP-DD, ei vor vota în Consiliul Județean așa cum vor crede de cuviință.
Nici măcar la votul pentru algerea interimarului la șefia Consiliului Județean, unde a concurat un singur vicepreședinte, social-democratul Petre Emanoil Neagu – întrucât liberalul Cristinel Romanescu a declarat că nu dorește să candideze -, unul dintre cei trei consilieri libe­rali a votat în favoarea PSD. Aceasta în condițiile în care consilierii PDL și PP-DD au anunțat că nu vor participa la vot, iar ceilalți doi au anulat buletinul de vot.
Interesante, în schimb, sunt pozițiile celor doi lideri liberali Raul Florescu (PDL) și Cristinel Romanescu (PNL), exprimate, la sfârșitul ședinței, pe tema votului neunitar al aleșilor din noul Partid Național Liberal. Dacă demo­crat-liberalul Florescu a pus totul pe seama faptului că cele două grupuri de consilieri nu au avut o întâlnire prealabilă pentru a discuta - „Probabil că viziunea a fost cumva alta; dumneavoastră știți foarte bine, încă de ieri, că nu am avut o întâlnire comună, în care să stabilim foarte clar liniile pe care trebuie să votăm” -, Romanescu a sugerat că pedeliștii ar fi cei care ar trebui să-și explice votul: „Noul Partid Național Liberal este în opoziție. Probabil că în interiorul noului Partid Național Liberal vom discuta acest lucru. Chiar luni după-amiază am convocat o ședință a Birourilor reunite PDL și PNL, vom discuta, vedem ce avem de făcut în continuare și care au fost motivele dumnealor (subl. n.), pentru că, efectiv, nu am avut timp să discutăm înainte acest lucru”.
Întrucât o situație similară s-a înregistrat și la ultima ședință ordinară a Consiliului Local Municipal, este clar că reuniunea de luni, 22 decembrie, a Birourilor reunite ale partidelor care formează, acum, noul Partid Național Liberal, va fi una deloc destinsă, dar cu multe clarificări.
sursa: opiniabuzau.ro

PETRE EMANOIL NEAGU, PREŞEDINTE INTERIMAR AL CONSILIULUI JUDEŢEAN. A FOST SINGURA OPŢIUNE, DUPĂ RETRAGEREA LUI ROMANESCU

Tribunalul Bucureşti a transmis ieri Instituţiei Prefectului, hotărârea de arestare preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu.
neagu roamnescu 3Prin urmare, Prefectul Maria Buleandră a emis ordinul de suspendare din funcţie a şefului CJ. Consilierii judeţeni au luat act de acest document şi în cadrul ultimei şedinţe de consiliu din acest an au procedat la alegerea unui preşedinte interimar.
Consilierii judeţeni au fost consultaţi cu privire la propunerile pe care doresc să se facă, iar reprezentaţii PSD l-au propus pe Petre Emanoil Neagu. Acesta a fost, de altfel, singura opţiune, în condiţiile în care celălalt vicepreşedinte, Cristi Romanescu, a anunţat că nu doreşte să intre în cursă.
Înainte ca procedura de vot secret să fie demarată, foştii consilieri PDL, actualmente noul PNL, dar şi cei din PPDD au anunţat că nu doresc să îşi exprime opţiunea.
La şedinţa de astăzi au fost prezenţi 29 de consilieri judeţeni, iar în urma votului secret, Petre Emanoil Neagu, cu 20 de voturi pentru şi 9 anulate a fost desemnat preşedinte interimar al Consiliului Judeţean.
Petre Emanoil Neagu va prelua, pe perioada suspendării fostului Preşedinte Cristi Bâgiu, prerogativele acestuia, dar va beneficia şi de indemnizaţia de preşedinte.

sursa: campusbuzau.ro

sâmbătă, 6 decembrie 2014

La multi ani!

La mulți ani cu sănătate tuturor celor care își sărbătoresc ziua onomastică! La mulți ani tuturor copiilor care au fost cuminți și au primit cadouri noaptea trecută de la Moș Nicolae! La mulți ani tuturor părinților care au făcut ca lucrul acesta să fie posibil!

Sărbători fericite!

Cum a esuat Bigiu in tentativa de a-i da o functioara unui traseist politic

Opoziția din Consiliul Județean – formată din reprezentanții Partidului Democrat Liberal, ai Partidului Național Liberal și ai Partidului Poporului-Dan Diaconescu
– a izbutit să determine majoritatea formată din consilierii PSD, PLR și din independenți să amâne discutarea unui punct de pe ordinea de zi a ședinței ordinare de ieri a deliberativului județean. Este vorba despre revocarea, desemnarea și va­lidarea unui consilier județean ca membru în componența Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a județului Buzău, unde am fi putut asista la o nouă șmecherie tipică Partidului Social Democrat, respectiv conferirea unei funcțioare unuia dintre trădătorii beneficiari ai prevederilor Ordonanței 55/2014.
Este vorba despre constatarea vacantării postului din ATOP ocupat de consilierul PP-DD Eduard Dumitrașcu, care a și demisionat din deliberativul județean, încadrâ­ndu-se în categoria politicienilor care ,,au ales bine” în ultima lună. Mai precis, acesta a dat vrabia numită funcție de consilier județean pe cioara de pe gardul Ministerului Fondurilor Europene, preferând să intre, ca secretar de stat, în componența unui guvern cu longevitate îndoielnică. Lăsând la o parte acest aspect, președintele Consiliului Județean a intenționat ca, în locul lui Dumitrașcu, să fie validat ca memebru ATOP traseistul politic Eduard Rotaru, migrat de la PDL la PSD. I s-a opus consilierul democrat-liberal Raul Florescu, care i-a atras atenția preșe­dintelui Cristinel Bîgiu asupra încălcării cutumei ca, în cazul vacantării unui post dintr-o comisie, noul validat să facă parte din același partid politic cu cel plecat, și care a propus amânarea discutării acestui proiect de hotărâre până când locul de consilier al lui Eduard Dumitrașcu va fi ocupat de un supleant de pe lista PP-DD. Același punct de vedere l-a avut consilierul PP-DD Andreea Gîdiuță, care a precizat că - în ciuda afirmațiilor președintelui Consiliului Județean, care a remarcat că grupul consilierilor Partidului Poporului-Dan Diaconescu s-a subțiat considerabil – este necesară limpezirea apelor în ceea ce privește structura politică a deliberativului județului; aceasta pentru că un consilier PP-DD exclus din partid, Ion Mântoiu, a trecut la PSD beneficiind de Ordonanța 55/2014, iar majoritatea PSD&prietenii refuză să ia act de încetarea mandatului său de ales județean, în timp ce un altul, Marius Târcavu, a plecat la inexistentul partid al lui Călin Popescu Tăriceanu și are un statut juridic nelămurit în ceea ce privește apartenența politică și, posibil, calitatea de consilier județean.
Au fost argumente suficient de convingătoare pentru ca majoritatea din Consiliul Județean să accepte amânarea discutării acestui punct de pe ordinea de zi.

sursa: www.opiniabuzau.ro