“Astazi cele mai comune definitii sociologice prezinta comunitatea ca un agregat de indivizi care impartasesc un interes comun intr-o anume localizare. Altfel spus, ar fi un exemplu microscopic al societatii (s.n.). Memoria sociala are ca referent satul sau oraselul, dar ne dam seama dupa dimensiunea emotionala implicata in termenul comunitate ca este mai mult decat un loc. Este vorba despre o calitate speciala a relatiilor umane intr-o comunitate, aceasta din urma fiind definite mai degraba ca o experienta decat ca un loc”[1]
Daca admitem ca retelele sociale formeaza o comunitate, iar comunitatea “un exemplu microscopic al societatii” este de la sine inteles interesul pe care comunicatorii politici il au pentru acest mediu. Posibilitatea demararii unor campanii de comunicare in cadrul acestor retele sociale este un avantaj deosebit pentru cei care vor sa testeze opinia publica sau sa introduca in randul acesteia anumite teme de dezbatere sau anumite informatii.
Revin la intrebarea de mai sus, daca retelele de socializare pot juca rolul unei agora moderne? In Antichitate agora era un loc de comunicare, de dezbatere, rol pe care azi tind sa il capete din ce in ce mai mult aceste retele. In studiul proceselor de comunicare cercetatorii au elaborate diferite scheme, una dintre acestea este si cea propusa de sociologul Harold D. Lasswell[2]:
Cine?
|
Spune ce?
|
Cum?
|
Cui?
|
Cu ce efect?
|
Emitator
|
Mesaj
|
Canal
|
Receptor
|
Efect
|
Y. Winkin spune despre comunicare ca “atunci cand este conceputa ca o activitate sociala, un mecanism superior este pus deasupra comunicarii individuale. Fiecare act de transmitere de mesaje este integrat intr-o matrice mai vasta, comparabila in extinderea ei culturii. Este matricea care primeste numele de comunicare sociala. Ea constituie ansamblul de coduri si de reguli ce fac posibile si mentinerea in regularitate si previzibilitate a interactiunilor si relatiilor dintre membrii aceleiasi culturi. Comunicarea sociala este deci permanenta (…) ea permite actiunii unui individ de a se insera intr-o continuitate.”[3]
Consider ca atat modelul lui Lasswell cat si afirmatiile lui Winkin despre comunicare ne pot ajuta sa intelegem mai bine comunicarea la nivelul retelelor de socializare online, iar obtinerea efectului dorit este ceea ce urmaresc intotdeauna comunicatorii politici deoarece modelul prezentat mai sus descrie in acelasi timp si procesul de presuasiune.
“Comunicarea online, desprinsa de orice limitare geografica “poate largi, cel putin in cazul utilizatorilor ei, limitele politice ale spatiului public”, considera Peter Dahlgren, dar prapastia dintre cei care detin informatia si ceilalti nu va disparea usor.[4]”
Cu toate acestea posibilitatea formarii unor centri de opinie publica prin retelele de socializare nu poate fi trecuta cu vederea. “Tinerii au inceput deja sa nu mai utilizeze sterile TV, preferand site-urile online, mai ales cele independente. Aceasta situatie este asemanatoare cu Vestul salbatic, iar generatia “wired” va fi foarte greu indreptata catre spatial de vot politic.”[5]
Elihu Katz, autorul celebrei sintagme “fluxul in doi pasi” propune urmatoarea schema de monitorizare a efectelor mesajelor mass media asupra unei comunitati:
“Din aceasta perspectiva mass-media nu mai exercita o influenta directa (flux de mesaje intr-un singur pas), ci una indirecta (fluxul in doi pasi), in care un rol primordial ii revine relatiei (si influentei) interpersonale care uneste membrii grupului si o personalitate cu statut de lider de opinie.” [6]Din acest punct de vedere, cred ca retelele de socializare online nu difera foarte mult de retele sociale traditionale, care nu se desfasoara pe internet, ci in viata de zi cu zi. Si online oamenii se comporta comform aceluiasi tipar deja insusit.
Remy Rieffel afirma ca “este adevarat ca in anumite tari o parte a discutiei civice se desfasoara tot mai mult pe Net, dar este tot atat de adevarat ca, in general, practicile legate de internet se orienteaza mai mult spre consumerism decat spre participarea cetatenilor.”[7]
Campania electorala din 2008 arata ca la noi in tara comunicarea politica prin intermediul internetului nu a avut o forta deosebita. Numarul de vizitatori ai site-urilor inscrise in categoria Politica nu a cunoscut cresteri notabile in perioada campaniei:
saptamana 21 aprilie – 27 aprilie: 249.050 vizitatori, 915.845 afisari; saptamana 05 mai – 11 mai: 282.880 vizitatori, 1.131.157 afisari; saptamana 12 mai – 18 mai: 292.696 vizitatori, 1.147.845 afisari; saptamana 12 mai – 18 mai: 299.118 vizitatori, 1.124.622 afisari.[8]
|
Cu toate acestea in ultima perioada s-a inregistrat o explozie a activitatii online, a blogurilor, dar mai ales a retelelor de socializare cum este cazul Facebook, ceea ce va avea cu siguranta efecte asupra comunicarii politice si nu numai. In presa multe cotidiene au si o editie online sau chiar au renuntat total la aparitia tiparita, televiziunile si radiourile au site-uri proprii si pagini Facebook. Politicienii au inteles importanta urmarii acestei tendinte si si-au facut la randul lor bloguri si pagini Facebook, mai ramane de vazut doar cum vor stii acestia sa managerieze aceasta resura in viitoarea campanie electorala.
Bibliografie
1. Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass-media, Iasi, Polirom, 2004
2. Mitrutiu, Mircea, Analiza retelelor sociale, Timisoara, 2005
3. Petcu, Marian, Sociologia mass-media, Cluj-Napoca, Dacia, 2002
4. Pitulas, Tudor, Sociologia comunitatii, Iasi, Institutul European, 2009
5. Rieffel, Remy, Sociologia mass-media, trad de Ileana Busuioc, Iasi, Polirom, 2008
[1] Tudor Pitulas, Sociologia comunitatii, Iasi, Institutul European, 2009, p.42
[2] apud Marian Petcu, Sociologia mass-media, Cluj-Napoca, Dacia, 2002 p.16
[3] Marian Petcu, Sociologia mass-media, Cluj-Napoca, Dacia, 2002, p.13
[4] Remy Rieffel, Sociologia mass-media, trad de Ileana Busuioc, Iasi, Polirom, 2008, p. 52
[5] Mircea Mitrutiu, Analiza retelelor sociale, Timisoara, 2005,p.36
[6] Mihai Coman, Introducere in sistemul mass-media, Iasi, Polirom, 2004, p.133
[7] Remy Rieffel, Sociologia mass-media, trad de Ileana Busuioc, Iasi, Polirom, 2008, p. 52
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu