duminică, 17 august 2014

Daruri de 1 iunie pentru copiii defavorizaţi din Buzău

Ziua Internaţională a Copilului a fost marcată în această dimineaţă la Şcoala Specială de Arte şi Meserii printr-o donaţie de rechizite şi jocuri educative ca urmare a campaniei umanitare ” O jucărie aduce bucurie!” Proiectul a fost iniţiat de preşedintele PP-DD, Eduard Dumitraşcu. Obiectivul campaniei  a fost de a strânge jucării pentru copiii cu deficienţe de auz şi autism dar si pentru cei care cresc în orfelinate sau în familii defavorizate privaţi de cel mai frumos mod de a învăţa adică jocul şi jucăriile.
„Suntem fericiţi că cei care au organizat această acţiune s-au gândit şi la copiii din şcoală noastră. Cadrele didactice au întocmit o listă cu materiale de care aveam nevoie pentru elevi şi iată că astăzi ne-au fost oferite. Pe această cale vreau să le mulţumesc organizatorilor care ne-au promis că ne vor ajuta şi pe viitor.” a declarat domnul director Gheorghe Dobre.
„Prin această campanie am dorit să aducem un zâmbet pe chipurile copiilor defavorizaţi şi am constatat cu bucurie că buzoienii răspund pozitiv la astfel de proiecte. Le mulţumim tuturor pentru sprijinul acordat şi promitem să continuăm prin demararea unor noi acţiuni de implicare socială.”a spus Andreea Gîdiuţă, PR-ul campaniei umanitare .
” Sunt vremuri grele şi trebuie să fim solidari, să fim alături de aceşti copii,  să le acordăm o atenţie deosebită. În acelaşi timp vrem să dăm un exemplu şi altor oameni care doresc să facă astfel de acţiuni.” a declarat consilierul municipal PP-DD Silviu Roşioru.
Necesarul de rechizite şi jocuri educative pentru copiii de la Şcoala Specială de Arte şi Meserii Buzău a fost asigurat cu sprijinul domnului Paul Coroiu, director general al fabricii de termopane Pamial.
S-au alăturat acestei iniţiative buzoienii cu suflet mare care au înţeles cât de traumatizantă poate fi viaţa micuţilor din orfelinate şi cât de mult poate conta un simplu gest. Împreună au strâns jucării de pluş şi hăinuţe care vor fi donate copiilor proveniţi din familii defavorizate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu