• În funcţie de modul în care au apreciat legalitatea acţiunii, unii au votat „pentru”, alţii „contra”, în timp ce al treilea grup s-a abţinut
Consilierii judeţeni, întruniţi ieri în şedinţa ordinară aferentă lunii ianuarie s-au dovedit mai „cuminţi” decât altădată, singurul punct de dispută fiind legat de respectarea sau nu a legii în cazul numirii lui Daniel Negoiţă în funcţia de director interimar al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională din Râmnicu Sărat.
Şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean s-a dovedit una în care reprezentanţii formaţiunilor politice s-au grăbit să aprobe toate iniţiativele preşedintelui Cristi Bîgiu. Pe rând, au fost supuse votului consilierilor proiectele care se refereau la aprobarea bugetului propriu al judeţului Buzău pe anul 2014, bugetele unor instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean, aprobarea numărului de personal, organigramei şi statului de funcţii ale Bibliotecii judeţene “Vasile Voiculescu”, modificarea nivelului unei funcţii publice de execuţie din statul de funcţii al Camerei Agricole Judeţene Buzău, prorogarea termenului de numire temporară a conducerii interimare la Teatrul “George Ciprian”, atribuirea unor licenţe de traseu pentru câţiva operatori de transport rutier, modificarea situaţiei unor terenuri şi imobile, ori eliberarea din funcţia de director al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională (C.I.T.O.) Râmnicu Sărat a Luminiţei Drăgan şi a directorului Bibliotecii judeţene “Vasile Voiculescu” a lui Sorin Burlacu. Dacă pentru numirea noului şef al Bibliotecii Judeţene, proiectul de hotărâre a fost retras de preşedintele Cristi Bîgiu chiar la începutul şedinţei, numirea interimarului de la C.I.T.O. în persoana lui Daniel Negoiţă a stârnit reacţii din partea consilierilor P.D.-L., care l-au acuzat că n-ar avea vechimea necesară ocupării unei asemenea funcţii. Ei au precizat că n-au nimic de împărţit cu Negoiţă, însă doresc respectarea legii. Nici intervenţia secretarului Consiliului Judeţean, Laurenţiu Gavrilă, care a adus argumente că legea nu prevede asemenea condiţii de vechime în cazul interimarilor, ci numai pentru persoanele care doresc ocuparea prin concurs a funcţiei n-a reuşit să-i convingă pe consilierii democrat-liberali. „La momentul acesta, aşa cum este precizat şi în raport, este vorba despre numirea pe o perioadă determinată, de 6 luni, până la organizarea concursului, concurs la care, persoana care se va prezenta va trebui să îndeplinească toate cerinţele prevăzute de lege. (…) Este singura soluţie ca să asigurăm în acest moment conducerea acestui centru într-o formulă cât mai aproape de normalitate”, a precizat Laurenţiu Gavrilă, care, însă, n-a reuşit să-i convingă pe consilierii P.D.-L. să-şi schimbe părerea. Pe cale de consecinţă, atunci când s-a trecut la vot, ei au votat împotrivă, în timp ce consilierii P.P.-D.D.
s-au abţinut.
În aceeaşi şedinţă, „garda” Consiliului Judeţean a fost schimbată parţial. Astfel, consilierul Lary Viorel Țony, care a renunţat recent la mandatul câştigat în vara lui 2012 după ce o obţinut o funcţie importantă în Ministerul Transporturilor, a fost înlocuit cu Aura Andreea Gîdiuță, o tânără de 25 de ani din Pătârlagele, absolventă de filologie, care la data alegerilor din 2012 era studentă. ●
s-au abţinut.
În aceeaşi şedinţă, „garda” Consiliului Judeţean a fost schimbată parţial. Astfel, consilierul Lary Viorel Țony, care a renunţat recent la mandatul câştigat în vara lui 2012 după ce o obţinut o funcţie importantă în Ministerul Transporturilor, a fost înlocuit cu Aura Andreea Gîdiuță, o tânără de 25 de ani din Pătârlagele, absolventă de filologie, care la data alegerilor din 2012 era studentă. ●
Sursa: Strada de Buzau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu